27 februarie 2026
-
Scream 7
Gen: Horror, Mister
Când un nou ucigaș Ghostface apare în orașul în care Sidney Prescott și-a construit o nouă viață, cele mai întunecate temeri ale ei se adeveresc, deoarece fiica ei devine următoarea țintă.
-
Kîzîm
Gen: Aventuri, Romantic, Dragoste
În tătară, "kîzîm" înseamnă "fetița mea" sau "fetița lui tata" și așa o alintă Aynur pe fiica lui, Selda. Doar că Selda se îndrăgostește de Tudor, iar relația pune familia pe jar: părinții se luptă să o convingă pe Selda că religia musulmană și tradițiile comunității ei sunt mai importante decât o iubire adolescentină. Conflictul dintre cele două generații și mentalități o va împinge pe Selda să aleagă între două lumi foarte diferite.
-
Crima perfectă
Gen: Comedie, Dramă, Thriller
Renegat la naștere de familia sa obscen de bogată, muncitorul Becket Redfellow nu se va da în lături de la nimic pentru a-și recupera moștenirea, indiferent câte rude îi stau în cale.
-
Cel mai tare din parcare (dub)3D
Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Sport
Archie Everhardt, o capră de dimensiuni modeste, sfidează așteptările alăturându-se unei echipe de elită în roarball - un sport periculos în care animalele concurează pe terenuri dificile, mereu în schimbare. Împreună cu coechipierii săi, el trebuie să demonstreze că își merită locul în Liga feroce.
6 martie 2026
-
Hopperi - DUBLAT 3D
Gen: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, SF
O iubitoare de animale folosește o tehnologie care îi plasează conștiința într-un castor robotizat pentru a descoperi mistere din lumea animalelor dincolo de imaginația ei.
-
Acel martie
Gen: Thriller
Anabel Albu, o agentă a serviciilor de informații românești, primește misiunea de a-l supraveghea pe Vlad Bratu, un cercetător implicat într-un proiect științific de importanță strategică. Ceea ce începe ca o operațiune de rutină se transformă rapid într-o confruntare complexă, în care interese politice, jocuri de putere și servicii secrete rivale se intersectează periculos.
În timp ce Vlad încearcă să împiedice ca rezultatul muncii sale - o descoperire medicală revoluționară - să ajungă pe mâinile unui stat dispus să o folosească în scopuri de control și manipulare, Anabel este prinsă între loialitatea față de misiune și adevărul pe care începe să-l descopere. Pe fondul unei operațiuni internaționale ce se desfășoară între România și Spania, alianțele devin instabile, iar granița dintre bine și rău se estompează.
Când o crimă politică aruncă suspiciunea asupra ei, Anabel este forțată să acționeze pe cont propriu pentru a-și dovedi nevinovăția, a proteja adevărul și a-l salva pe Vlad, în timp ce timpul, presiunea și amenințarea constantă a trădării o împing spre o decizie care îi va schimba definitiv viața. -
Mireasa!
Gen: Dramă, Horror, Romantic, SF, Dragoste
„Mireasa!” este o abordare îndrăzneață, emblematică și emoționantă a uneia dintre cele mai cunoscute povești fantastice.
Acțiunea se desfășoară în anii 1930, când Frankenstein (Christian Bale) se simte extrem de singur și îi cere unui doctor briliant să îi creeze o parteneră. Împreună, aceștia readuc la viață o tânără superbă și astfel Mireasa! ia naștere. Ce urmează este dincolo de imaginația oricui: Crimă! Posesie! Mișcare socială radicală! O idilă criminală!
Un film produs de Warner Bros. Pictures și distribuit de Vertical Entertainment, „Mireasa!” are premieră pe marile ecrane din țară și în IMAX din 4 martie. -
Noroc, ura și la gară
Gen: Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Dramă, SF
O noapte întunecată. Un local aglomerat. Un bărbat cu un detonator dă buzna, pretinzând că vine din viitor. Este a 117-a oară când se întoarce cu aceeași misiune urgentă. Înainte să expire timpul, trebuie să recruteze un grup de clienți clar nepregătiți (Haley Lu Richardson, Michael Peña, Zazie Beetz, Asim Chaudhry și Juno Temple) pentru a opri iminenta apocalipsă a inteligenței artificiale și a salva omenirea de pericolele rețelelor sociale. Problema? Totul le este potrivnic, de la străini sceptici și adolescenți cu mințile prăjite, până la monstruozități algoritmice dincolo de controlul lor. Dar, dacă acest grup de neaveniți reușește, lumea s-ar putea să fie, până la urmă, în regulă… Sau nu, cine știe!
13 martie 2026
-
Hotarul
Gen: Comedie
Într-un sat unde totul se află și nimic nu se iartă, două familii cu o istorie de-a dreptul hazlie ajung la cuțite din cauza unei bucăți de pământ. Ambele sunt convinse că adevărul e de partea lor, iar lucrurile scapă complet de sub control exact atunci când ar trebui să bată clopotele de nuntă. Între hotare greu de mutat, orgolii inflamate și rude imposibil de trăsnite, căsătoria pare să nu mai fie un final fericit.
-
Marsupilami: Cum să prinzi o pufoșenie
Gen: Aventuri, Comedie, Familie
Pentru a-și salva slujba la grădina zoologică, David acceptă un plan riscant: trebuie să aducă din America de Sud un pachet misterios. Ajunge pe un vas de croazieră alături de fosta lui soție, fiul lor și Stéphane, un coleg stângaci și cam greu de cap, pe care David îl folosește pe ascuns ca să transporte pachetul. Totul scapă de sub control când Stéphane deschide din greșeală coletul și eliberează un pui adorabil de Marsupilami. Această creatură rară și extrem de valoroasă transformă rapid călătoria într-un haos total. În mijlocul aventurii trăsnite, David și familia lui redescoperă forța legăturilor care îi unesc.
-
Marsupilami_DUBLAT : Cum să prinzi o pufoșenie (dub)
Gen: Aventuri, Comedie, Familie
Pentru a-și salva slujba la grădina zoologică, David acceptă un plan riscant: trebuie să aducă din America de Sud un pachet misterios. Ajunge pe un vas de croazieră alături de fosta lui soție, fiul lor și Stéphane, un coleg stângaci și cam greu de cap, pe care David îl folosește pe ascuns ca să transporte pachetul. Totul scapă de sub control când Stéphane deschide din greșeală coletul și eliberează un pui adorabil de Marsupilami. Această creatură rară și extrem de valoroasă transformă rapid călătoria într-un haos total. În mijlocul aventurii trăsnite, David și familia lui redescoperă forța legăturilor care îi unesc.
-
Frânturi din el
Gen: Dramă, Romantic, Dragoste
A fost un „înainte de tine” și a fost un „în timpul tău”. Dintr-un motiv sau altul, nu m-am gândit niciodată că va exista un „după tine”...
Fenomenul literar semnat de autoarea Colleen Hoover, bestseller #1 New York Times, devine un lungmetraj emoționant despre maternitate, iertare și forța iubirii de a depăși chiar și cea mai gravă greșeală.
După o ieșire perfectă cu iubitul ei, Kenna (Maika Monroe; The Hand That Rocks the Cradle, Longlegs) face o greșeală inimaginabilă care o trimite la închisoare. Șapte ani mai târziu, Kenna se întoarce în orașul natal din Wyoming, sperând să-și refacă viața și să câștige șansa de a se reuni cu fiica ei, Diem, pe care nu a cunoscut-o niciodată.
Când bunicii care au custodia lui Diem refuză categoric să-i permită Kennei să-și vadă fiica, aceasta descoperă o compasiune neașteptată - și apoi ceva mai adevărat și mai profund -alături de Ledger (Tyriq Withers; HIM, I Know What You Did Last Summer), fost jucător NFL și proprietar al barului local. Pe măsură ce relația lor secretă prinde contur, cresc și pericolele pentru amândoi, împingând-o pe Kenna spre suferință dar, în cele din urmă, spre speranța unei a doua șanse.
23 martie 2026
19 aprilie 2026
17 mai 2026
-
Punguța cu doi bani - (spectacol Teatru proiectat )
Gen: Aventuri, Comedie, Familie
„Punguța cu doi bani” este o excelentă oportunitate de a redescoperi poveştile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deşi au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă tânără și talentată, care propune o interpretare inedită a textului, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă - și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti!
Personajele din spectacol: Cocoșul, Boierul, Moșul, Vizitiul, Bucătăreasa, Găina și Baba
Spectacol de teatru proiectat – recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. -
Punguța cu doi bani (spectacol Teatru proiectat )
Gen: Aventuri, Comedie, Familie
„Punguța cu doi bani” este o excelentă oportunitate de a redescoperi poveştile lui Ion Creangă - basme de un incredibil dinamism scenic, deşi au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă tânără și talentată, care propune o interpretare inedită a textului, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă - și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti!
Personajele din spectacol: Cocoșul, Boierul, Moșul, Vizitiul, Bucătăreasa, Găina și Baba
Spectacol de teatru proiectat - recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani